Am dat de apatit prima dată într-o vitrină mică dintr-un magazin obscur. Nu părea cine știe ce, dar avea ceva… ceva ce m-a făcut să mă întorc. Un verde curat ca un lac de munte, o vibrație blândă – nu striga ca alte pietre, ci șoptea.
Nu știam nimic despre el, știam că mi-a plăcut amintirea unei mări turcuoaz-verzuie. Am căutat apoi pe google, am găsit și m-am apucat și de povestit și de împărtășit cu voi atât forma fizică, o găsiți în setul spinel și apatit, dar și istoria pietrei.

Apatitul e cameleonul bijuteriilor. Îl găsești în toate culorile curcubeului, dar cel mai des se arată în albastru-verzui, ca o amintire de vacanță pe o insulă uitată. Numele lui vine din greacă – „apatao”, adică „a înșela”. Și nu că vrea să te păcălească, dar se aseamănă cu alte pietre mai celebre (gen peridot, topaz sau turmalină), încât nu e de mirare că istoria a trecut adesea pe lângă el.

Dar să nu-l subestimăm. Apatitul e ca acel prieten tăcut care nu vrea să iasă în față, dar e acolo când ai nevoie. Energetic, se zice că ajută la comunicare, la exprimare personală și chiar la vindecare emoțională. Nu-i de mirare că e asociat cu chakra gâtului și cu cea a celui de-al treilea ochi.

Dincolo de spiritualitate, apatit e și o piatră a curioșilor. Geologii o iubesc pentru că dezvăluie povești din pământ, iar artizanii îl transformă în bijuterii delicate, dar pline de profunzime. E un fel de jurnal mineral – fiecare nuanță are o poveste, fiecare cristal – un mesaj.

Dacă ți-ai pierdut vocea (la propriu sau la figurat), apatit îți dă curaj să te exprimi. Nu-ți promite faimă, dar îți oferă claritate. Și sincer? E mai valoros așa.